Ca să ieşi din cercul vicios al atracţiei plăcerii şi fricii de durere ai nevoie de linişte sufletească. Liniştea sufletului nu se cumpără, nu se fură şi nu este rezultatul unor activităţi proprii. Liniştea este o claritate a perceperii, ca un efect al unei atitudini care preţuieşte mai mult starea interioară ca cea exterioară, este o cale către altceva.

Când vrei să ai rezultate te concentrezi, vizualizezi şi suferi ca să-ţi impui efortul care te orbeşte şi surzeşte. Când nu vrei să ai rezultate, ai timp să vezi, să asculţi armonia şi să simţi liniştea în care pluteşti ca un nufăr.

Aici intervine renunţarea, dar nu acea apatie fără sens, ci tocmai căutarea sensului interiorizat al detaşării de suferinţă. Inconştienţa confuziei, neliniştii acumulării de energie şi valoare devin dezgustătoare ca o greutate de care vrei să te eliberezi. Le vezi, nu le poţi evita, dar trebuie să le rabzi până ce trec. Suferinţa există, dar trece, important este să te detaşezi de ea minimizând efectele ei şi să amplifici aspectele celelalte care sunt suportul care trebuie curăţit.

Liniştea şi armonia sunt baza pe care se clădesc toate greşelile noastre de atitudine şi implicit de percepere. Nu poţi face zgomot decât pe suportul liniştii, tot timpul ai la îndemână liniştea ca opţiune, dar motivaţiile iluzorii nu te lasă să fii liniştit. Aici intervine conştientizarea conştienţei atitudinii făţă de adevăr.

Perceperea adevărului care dă linişte este bunătatea, binele şi armonia ca determinare general valabilă conştientă de sine. Binele fără deprindere ne satisface temporar ca saţietatea plăcerii, dar poate cel ce suferă sa vadă binele şi  frumosul în acuitatea durerii conştient fiind de relativitatea impermanenţei?

  Buddha a spus că există suferință, iar în filmul Buddha o femeie spune că mai potrivit ar fi în loc de suferință, insatisfacție, dar de fapt răul din interior are mai multe denumiri cum ar fi neliniștea, plictiseala, supărarea, mânia, frica, nemulțumirea, tristețea și îndoiala.
  Da, există multă îndoială și insatisfacție ca stări la unii care au praf în ochi, dar sunt alții care au făcut din aceste stări o atitudine pe care o afișează ca și cum ar spune fără rușine că sunt adepții celui rău. De fapt putem să facem dintr-o stare o atitudine prin repetarea neîncetată, dar ce devine a doua natură, starea sau mecanismul prin care repetăm starea? Ăsta e mecanismul de revenire și purificare prin concentrare la o atitudine radiantă de liniște, dar calea de eliberare și trezire e mai mult decât o repetare neîncetată a unei rugăciuni și stări de liniștire. E conștientizarea și experimentarea hotărârii de a nu te complace în starea de îndoială pasivă, de așteptare în suferință. E găsirea unei soluții, a unei căi de mijloc prin care să-ți menții și să-ți adaptezi hotărârile la binele real fără a provoca suferință în viitor. A exista în armonia prezentă percepând aspectele frumoase, a contempla în liniște liniștea, asta e sfârșitul suferinței. Dar ușor este să spui că te lași de fumat și altceva e să găsești calea ta de eliberare.

Potențialul

Toți avem potențialul eliberării, puțini sunt cei care au rămas în starea de eliberare, pentru că aici iluziile sunt multe și acele stări sublime pe care le-am trăit cândva par să fie imposibil de refăcut.

Condiționările au format furtuni de nisip care ne-au lovit în față și puțini sunt cei care au puțin praf în ochi. Dacă mâine bate la ușa ta Iisus împreună cu Buddha ce ai face?

Ai face milostenie, pentru că nici unu din cei doi nu te-ar plictisi aiurea, iar pe măsura curățeniei ochiului tău spiritual ți-ar aduce aminte ce au spus atunci în funcție de evoluția ta. Dacă ai venit să te bucuri de viață îți vor da un surplus de sănătate și vor pleca la cei ce au nevoie de lămuriri, pentru că pentru cei curați curate sunt toate.

Paradoxal amândoi au avut misiuni similare, numai că Buddha a avut pe cine să trezească fără să se jertfească, pe când Iisus nu. Deci Duhul adevărului pe care lumea din Israel nu putea să-l primească este trezirea? În Filocalia Ortodoxă se vorbește despre rugăciunea neîncetată a inimii pe durata unei respirații și contemplație, iar în budism tot despre concentrare pe respirație și meditație este vorba. Calea practică este aceeași, destinația de liniște adâncă și tăcere este aceeași, smerenia, neîncrederea în atașamentul de dorințele trupului și poftele lumești este aceeași. Chiar și deșertăciunea a tot ceea ce are un început și sfărșit este comună. Deci, cine are urechi poate să audă, cine are ochi poate să vadă, cine vrea să fie fericit poate să fie în liniștea și tăcerea din ascuns.

  Libertatea interioară, vidul, trezirea celui ce poate alege și schimba atitudinea interioară, perceperea și dispoziția este acea putere de a întoarce și celălalt obraz, de a sfida răul prin lipsa confruntării. Vederea și cunoașterea omniprezenței eternului, a liniștii și spațiului care permite totul. Acestea sunt existente doar pentru puțini, dar pot fi ale oricui ajunge să le vadă, trebuie doar să vă treziți.

                Libertatea interioară este una din multele opțiuni care se ating în ziua a șaptea.
Nu este un premiu, pentru că premiul implică un concurs organizat, iar această floare de colț este găsită în locuri puțin accesibile. Deci vă avertizez că aceste rânduri și idei implică deja un risc pe care trebuie să vi-l asumați. Riscul este să interpretați la un alt nivel decât cel vizat, să vă supărați pentru un motiv iluzoriu, care vi se pare esențial pe o anumită scară și la o anume raportare aleasă. Aceste comentarii sunt fantezii pure și aparțin în exclusivitate efortului de a experimenta în laboratorul personal interior, referirile la realitate se aplică numai în interior, dacă mai există.